A ll’acqua chiara e fresca, a ll’acqua ‘e tre funtane, mme só’ lavato ‘e mmane…
E mme ll’aggio asciuttate ‘e n’albero a li ffrónne addó’ canta nu miérolo cianciuso e s’annasconne…
Miérolo affurtunato, Viato a chi te sente!… ‘Sta voce, alleramente, sceta ‘o silenzio attuorno… e tremmano sti ffrónne addó’ canta ll’auciello apprettatore e s’annasconne!
II
Pur’io cantavo: io pure, cuntenta e affurtunata, tutt”a santa jurnata…
– St’uocchie! Ah, quante só’ belle! E chesti ttrezze jónne! – mme dicett’uno. – E ‘sta faccia ca ride e s’annasconne! –
Miérolo affurtunato, ……………………………
III
Mo chiágnono cu mico ll’arbere, ll’erba, ‘e ffrónne… e ll’eco mme risponne…
Cchiù ‘sta faccia nun ride, ma ‘e lacreme se ‘nfónne: Dint’a sti mmane meje, rossa se ‘nzèrra e s’annasconne!…