Partette ‘na matina cu ‘o vapore, cu ‘na mappata ‘e maglie e ‘o putipù; vuleva fa’ ‘o magliaro all’Equatore, ma riturnaje cu ‘e maglie e ‘o putipù. Però purtaje ‘na cosa da quell’isole laggiù: ‘na fraserella doce ca s’ ‘a diceno ‘e zulù u-u-u-u-u—-u-u Ritornello: Pi-Rikì-Kukè, ma chi sa che d’è!? Pi-Rikì-Kukè, tutt’ ‘a gente ‘o vvò sapè, Pi-Rikì-Kukè, nun se po’ capì: Pi-Rikì-Kukè, sultant’isso ll’hadda dì. Ma ‘na femmena ‘ntrigante piglia carta e scrive a ‘o rre; ricevuta la risposta, spanne ‘a voce e ‘o fa sapè. Pi-Rikì-Kukè: “Voglio bene a te”, comm’è bello a ddì Pi-Rikì-Kukè cu tte.
Carmela nce penzava a tutte ll’ore e pure ‘nzuonno ss’a senteva ‘e di. Appena se scetava,Salvatore curreva ‘e pressa pe’ nce ‘a fa’ sentì. Na frase sperciacore mo cantavano accussì ‘e vvocche ‘nnammurate: Pi-Rikì-Kukè, Marì, (ì-ì-ì-ì) Ritornello: Pi-Rikì-Kukè, ecc..ecc…